Mădălin Ionescu este o vedetă, în adevăratul înțeles al cuvântului, însă – înainte de toate – este părinte. Și, ca orice părinte, trăiește în primul rând pentru copiii săi. Unul dintre ei, Filip, suferă de o boală care s-a dezvoltat în urma unui vaccin.
Mădălin Ionescu mărturisește că fiul său a avut ”neșansă” și a fost ”un caz special”: „Filip a avut o neşansă, a fost un caz special. Cu el am făcut mari eforturi, deşi când ai un copil care trece printr-o dramă, nu poţi spune că ai făcut suficient… El nu prea mai poate fi ajutat. Când ai neuronii prăjiţi, ce să mai faci? Filip s-a născut perfect sănătos, normal, dar a luat virusul varicelei la vârsta de două luni, iar vaccinul nu exista la noi… În România nu era, nici medicii nu erau suficient de informaţi… Acum, fizic vorbind, el are încă foarte multe din abilităţile unui om normal. Dar mi-e foarte greu să-mi imaginez că va fi integrat… Este extrem de creativ! Are o imaginaţie incredibilă! Desenează inimaginabil, fotografiază, scrie, a ajuns să descarce programe de pe internet înainte să ştie să citească. Are o memorie vizuală excelentă. Neputând să vorbească, a trebuit să-şi dezvolte alte abilităţi”, – a declarat Mădălin Ionescu într-un interviu acordat pentru okmagazine.ro.
La rândul ei, Cristina Șișcanu, mama vitregă a celor doi copii – din prima căsnicie – ai lui Mădălin Ionescu, a declarat: „În mod normal, vaccinul ăsta se face la vârsta de doi ani, doar că, atunci când a fost Mădălin în Germania, medicii i-au spus că ar fi trebuit să îi fie administrat lui Filip imediat după infectare…” , informează unica.ro.